

Soia este o plantă din clasa seminţelor uleioase şi se cultivă cel mai bine în zone cu veri toride. Scăderea temperaturii sub 20 °C poate întârzia semnificativ întreaga cultură.
Ca dimensiune, soia variază în funcţie de zona în care se cultivă. De la 20 cm, ea poate ajunge şi la 2 m înălţime. Fructul plantei este o păstaie cu peri fini ce conţine de la 3 la 5 boabe. Boabele de soia pot fi procesate în diverse forme, cele mai comune fiind făina de soia, laptele de soia, tofu, proteinele vegetale texturate.
De altfel, datorită proprietăţilor ei, soia procesată are textura şi aparenţa unor produse de origine animală. Tocmai de aceea, e folosită cu succes ca înlocuitor al produselor lactate (lapte de soia, margarină, înghetată din soia, brânză de soia) şi din carne (burgerii vegetarieni).
Versatilitatea plantei permite folosirea ei în cele mai diverse şi neaşteptate domenii, cum ar fi: industriile de uleiuri, săpunuri, cosmetice, în producţia de plastic, cerneluri, solvenţi şi chiar îmbrăcăminte. În Statele Unite boabele de soia sunt sursă primară şi pentru biodiesel.