Plantă erbacee şi fasole-japoneză

 

În timp ce, etimologic, cuvântul “soia” provine din olandeză, şi este o adaptare a denumirii plantei din japoneză “shoyu”, planta în sine este originară din Asia de Est, acolo unde şi reprezintă, de altfel, o cultură importantă şi o plantă cu tradiţie, încă din cele mai vechi timpuri.

Se spune chiar că, undeva în anul 2853 I.C, legendarul Împarat al Chinei, Shennong, a proclamat 5 plante ca fiind sacre: orezul, grâul, orzul, meiul şi soia.

Nelipsită din alimentaţia lor şi supranumită de asiatici “carnea fără oase” sau “vita chinezească”, soia a pătruns în Europa abia la începutul anilor 1700 iar în Statele Unite în 1765. Însă adevăratele ei virtuţi au fost descoperite, în afara Asiei, abia la începutul anilor 1900.

De atunci popularitatea plantei minune este în continuă creştere. Apreciată atât pentru valorile ei nutritive, apropiate de cele ale alimentelor de origine animală, cât mai ales pentru proprietaţile curative, se spune că ea este cheia longevităţii asiaticilor.

În Statele Unite soia a jucat un rol important în special după Primul Război Mondial când, în timpul marii recesiuni, în regiunile afectate, se foloseau culturile de soia pentru regenerarea solului, pentru că una din proprietăţile principale ale plantei este de a fixa nitrogen în sol. Astfel, toţi fermierii au crescut producţia de soia pentru a putea răspunde cerinţelor guvernului de atunci.

În România planta a pătruns abia în anul 1876 în Transilvania.