Puiul cu sos de gorgonzola este una dintre mâncărurile mele preferate, așa că am ingredientele întotdeauna în casă. Și dacă tot le-am avut, m-am gândit să încerc rețetă de paste cu gorgonzola și noodles de soia. Au ieșit foarte bune! Am folosit noodles de soia de la Inedit, preferatele mele.
Secretul pentru noodles de soia, pentru că tind să ia mai multă apă decât granulele, fiind bucăți mai mari, e că după ce le fierbeți 15 minute în apa cu sare, trebuie să le lăsați bine bine la scurs într-o sită, apoi să le apăsați foarte bine în hârtie de bucătărie, până nu mai este strop de apă.
Ingrediente pentru 4 persoane:
- 400g penne sau fusilli
- o pungă de Noodles de Soia Inedit
- ulei de măsline
- 3-4 căței de usturoi
- 100ml vin alb a opțional
- 600ml smântână dulce pentru gătit
- 150g gorgonzola
- 100g parmesan răzuit
- salvie proaspătă
- sare, piper după gust
Mai întâi și mai întâi ne ocupăm de soia, pe care o pregătim după cum scrie pe ambalaj și după cum v-am spus mai sus. Apoi încingem într-o tigaie uleiul, tragem puțin la tigaie usturoiul, având grijă să nu se ardă, pentru că devine amar.
Peste usturoi punem noodles de soia, bine scurse de apă, le călim puțin cu usturoiul, 2-3 minute la foc mediu, apoi stingem totul cu vin. Lăsăm să fiarbă până scade tot vinul, apoi punem smântâna dulce, gorgonzola și parmesanul răzuit. Amestecăm și lăsăm la foc mediu până brânza e topită și sosul este cremos. Punem sare și piper după gust, salvia tocată mărunt și lasă să mai dea un clocot bun. Punem apoi și pastele, pe care le fierbem în prealabil, după instrucțiunile de pe pachet. Le amestecăm bine cu sosul și aia e.
O altă variantă a pastelor este că o data ce sunt gata, să le punem într-o tavă sau într-un vas termorezistent, să le acoperim cu cașcaval dat pe răzătoare și le dăm 10-15 minute la cuptorul încins la 180-200 A°C și să le gratinăm frumos . Să vă fie de cel mai bine!